2017-11-28

Despre Sala Radio

Cunoscută și sub numele de Studioul de Concerte „Mihail Jora”, Sala Radio a fost construită în 1959 și inaugurată în 1961. Este cea mai mare sală de concerte simfonice și corale din România. În vara anului 2009, Sala Radio – considerată din punct de vedere acustic cea mai bună sală de concerte simfonice din București – a trecut printr-un amplu proces de renovare și recondiționare.

Pentru refacerea orgii, care este cea mai mare din România, s-au efectuat proceduri de restaurare în Cehia. Sala Radio este spațiul în care se derulează anual – între septembrie și iunie – stagiunea de concerte, recitaluri și alte evenimente speciale ale Orchestrelor și Corurilor Radio România. Istoria acestora începe cu 85 de ani în urmă, în 1928, odată cu lansarea postului public de radio în România, când s-a înființat Orchestra Simfonică Radio, astăzi denumită Orchestra Națională Radio. Alături de aceasta, au fost treptat create încă trei orchestre și două coruri, care formează astăzi Orchestrele și Corurile Radio România. Cele nouă luni de muzică înseamnă în fiecare vineri concertul săptămânal al Orchestrei Naționale Radio și bilunar, în zilele de miercuri, concertele Orchestrei de Cameră Radio. Toate concertele sunt difuzate în direct de Radio România Cultural și de Radio România Muzical, dar sunt accesibile și pe site-urile posturilor menționate.

Stagiunea Orchestrelor și Corurilor Radio înseamnă nouă luni de muzică.

Aceasta adresează provocări muzicale, cuprinde concerte cu programe atractive și evenimente pentru toate gusturile.

Fie că sunteți romantic incurabil, sau mai degrabă genul clasic, dacă vă place muzica simfonică sau cea camerală, dacă sunteți printre cei cărora le place jazz-ul, sau mai degrabă muzica populară, la Sala Radio găsiți ceea ce vă doriți.

Vineri este concertul săptămânal al Orchestrei Naționale Radio. Bilunar, în zilele de miercuri, ascultați Orchestra de Cameră Radio. Soliștilor-concertiști ai Radio România li se alătură nume mari din țară și străinătate.

Voci cristaline se aud atunci când vine pe scenă Corul de Copii Radio, iar Corul Academic Radio oferă concerte variate și atractive, cu tematici ce merg de la tradiția folclorică la gospel.

Ritm, improvizație și culoare aduc concertele Big Band-ului Radio, iar Orchestra de Muzică Populară ne cheamă la reîntâlniri cu tradiția.

Sala Radio este și scena de derulare a mai multor evenimente majore: RadiRo (Festivalul Internațional al Orchestrelor Radio), Săptămâna Internațională a Muzicii Noi (SIMN), concerte din cadrul Festivalului Enescu , ConferintaTEDxBucharest etc.

În parteneriat cu Radio România, recent au poposit pe Scena Sălii Radio artiști precum: Joshua Redman, Kenny Garret Quintet, Anour Brahem Quartet, Paolo Fresu, Ralph Towner, Ara Malikian, Arturo Sandoval, Omar Sosa, Dhafer Youssef, Victor Wooten, Avishai Cohen, etc.

Sala Radio gazduieste o mare varietate de evenimente . Are o capacitate de 941 de locuri si este cea mai mare sala de concerte simfonice si corale din tara si singura sala de concerte din Romania care ofera posibilitatea de a realiza inregistrari audio digitale, sau transmisiuni in direct, la calitate înaltă, de studio.

Sala Radio este considerata din punct de vedere al acusticii cea mai buna sala de concert simfonic din Bucuresti, esentiala in viata culturala a unei capitale europene.

Foaier central

Cadrul elegant este conferit de pardoseala din marmură albă și scările monumentale laterale ce fac legătura cu parterul și etajul. Tot prin foaier se face și accesul în lojele Sălii Radio.

Suprafață : cca 600 mp.

Foaierele laterale

Foaier-ul este folosit ca spațiu expozițional dar și ca loc de întâlnire al personalităților din domeniul cultural cu prilejul lansării unor proiecte culturale de anvergură.

Suprafață foaier lateral dreapta: cca 275 mp.

Suprafață foaier lateral stânga: cca 275 mp.